V.

Indragostita.

Dupa ce l-am vazut pe Jason, imediat mi’am amintit dilema de mai devreme, aveam impresia ca stilul, fata si corpul meu lasau de dorit, iar el… el era perfect pentru mine....wow. Ochii lui albastri deja ma facusera sa rosesc, se uita atat de atent la mine incat mi’am amintit cum radea tata de bunicul care “ ingrasa porcul in ajun” si dupa se uita in continuu la el. Mi-am pus mana la gura pentru ca ma cam bufnise rasul la gandu’ asta si ultimul lucru pe care mi l’as dori e ca el sa interpreteze gresit criza mea de zambilici.

               Ma apropii usor admirandu’i chipul si hainele....mi se parea totul perfect in afara de mine. Bretonul ii ascundea o parte a fetei, oprindu-se in dreptul ochilor, ceea ce ii oferea o tenta misterioasa, este tot ce si’ar putea dori o fata… perfectiunea, incep sa ma aproprii incet si il privesc ca si cum ar fi fost ultima data, il analizez din cap pana-n picioare fara sa scap nici un detaliu, totusi, fara sa ma gandesc cat de stupid parea.

     Am ajuns langa el si cautam un mod de a reusi sa il fac sa ma stranga in brate, desi mi’e frica sa ridic privirea, de teama de a nu fi fermecata mai mult decat trebuia, fac asta incet, amanand momentul in care ochii sai albastri vor intalni privirea mea, ochii mei intunecati la culoare, aproape gri, nici macar nu se pot compara cu ai lui.

Privesc tinta fara sa ma gandesc la tot ce era in jurul meu, pentru un moment am simtit cum totul dispare si ramanem doar noi doi inconjurati de intuneric, un moment doar al nostru, pe care nu ni’l poate fura nimeni.

Dar tot ce se intampla in mintea mea se opreste brusc, scutur incet capul, incerc sa opresc imaginile sa dispara. Degeaba. Ma trezesc privindu’l in continuare in ochi, tot ceea ce aud sunt doua batai puternice venite din corpuri diferite, tresar… Ma pierd in amintiri fara rost si in produsul imaginatiei mele, nu realizez ce e real si ce am inventat eu, dar vocea lui ma aduce pe pamant.

Ca o adiere dulce a vantului, dupa cateva clipe pentru restul oamenilor, pentru noi o eternitate, aud o soapta venita impreuna cu un zambet.

-Heii, cum ti se pare?

- Am… E… Pfiu… Nu stiu ce sa zic, am impresia ca nu mai sunt pe Pamant *ma inrosesc usor si incerc sa zambesc*

-         Sa inteleg ca iti place? *sopteste incet privindu’ma in continuare*

Zambeste strengareste si reuseste sa ma faca sa tremur. Sunt topita.

“Chiar daca suna ca in romanele alea stupide de dragoste, un lucru stiu sigur.

Sunt Complet si Irevocabil indragostita de el!”

-         Foarte mult, chiar daca e exact langa scoala *spun asta chicotind*
Isi dezvaluie inca o data dantura perfecta si incet, isi trece mana pe talia mea, continuand sa ma priveasca in ochi, parca asteptand acordul meu, zambesc si el o ia ca pe un da.

Totul in jur este linistit, peisajul scos ca dintr’un tablou si luminisul intunecos ne oferea locul perfect, liniste si romantism, asta e tot ce aveam nevoie, mai lipseau niste acorduri de chitara in fundal si incepeam sa fiu sigura ca visez, parcurgand cativa pasi prinsi de emotie si absorbiti de gandurile noastre am ajuns la cel mai inalt arbore pe care l’am vazut vreodata, era locul in care nimeni nu trebuia sa se simta neprojat, copacul acela parea ca ascunde multe povesti de dragoste, romante care sper ca s-au terminat cu bine.

Ne asezam incet in timp ce contactul vizual continua, Jason nu isi dezlipeste mana de pe talia mea si reuseste sa ma faca sa rosesc din nou, incep sa rad, si, placut surprins de reactia mea, imi atinge obrazul cu buzele sale pline, un gest micut, dar care ma inmoaie, imi aplec usor capul si ajung sa ma sprijin de umarul lui, ma ia de mana si intru iar in transa.

Dupa o eternitate de batai rapide, sentimente rasfirate si ganduri ascunse, imi spune zambind:

-         Si, cum a fost prima zi de scoala?

Ma abtin sa spun perfecta si, cuprinsa de emotie, reusesc sa murmur ceva ca un raspuns:

-Pai, bine… Foarte bine… Am cunoscut multa lume, baieti draguti *il privesc si el isi etaleaza zambetul*

-         Ahaaa… Deci sa inteleg ca deja ai o lista destul de lunga de posibili prieteni… *Ma inghionteste usor si clipeste des, parca asteptand sa ii spun ca a castigat la loterie*

-         Hm… Sa ma gandesc… Inca nu…

-         Nimeni? *ma strange usor de mana si face fata de catelus la care nici o fata nu ar putea rezista*

-         Paaaai… Ar fi cineva… *Rosesc.*

Ne trezim razand amandoi, fara sa intrerupem imbratisare, totul era ca si cum timpul trecea pe langa noi, lasandu-ne sa ne bucuram de moment…