Indragostita.
Dupa ce l-am vazut pe Jason,
imediat mi’am amintit dilema de mai devreme, aveam impresia ca stilul, fata si
corpul meu lasau de dorit, iar el… el era perfect pentru mine....wow. Ochii lui
albastri deja ma facusera sa rosesc, se uita atat de atent la mine incat mi’am
amintit cum radea tata de bunicul care “ ingrasa porcul in ajun” si dupa se
uita in continuu la el. Mi-am pus mana la gura pentru ca ma cam bufnise rasul
la gandu’ asta si ultimul lucru pe care mi l’as dori e ca el sa interpreteze
gresit criza mea de zambilici.
Ma apropii usor admirandu’i chipul si hainele....mi
se parea totul perfect in afara de mine. Bretonul ii ascundea o parte a fetei,
oprindu-se in dreptul ochilor, ceea ce ii oferea o tenta misterioasa, este tot
ce si’ar putea dori o fata… perfectiunea, incep sa ma aproprii incet si il
privesc ca si cum ar fi fost ultima data, il analizez din cap pana-n picioare
fara sa scap nici un detaliu, totusi, fara sa ma gandesc cat de stupid parea.
Am ajuns langa el si cautam un mod de a
reusi sa il fac sa ma stranga in brate, desi mi’e frica sa ridic privirea, de
teama de a nu fi fermecata mai mult decat trebuia, fac asta incet, amanand
momentul in care ochii sai albastri vor intalni privirea mea, ochii mei
intunecati la culoare, aproape gri, nici macar nu se pot compara cu ai lui.
Privesc tinta fara sa ma gandesc la tot ce
era in jurul meu, pentru un moment am simtit cum totul dispare si ramanem doar
noi doi inconjurati de intuneric, un moment doar al nostru, pe care nu ni’l
poate fura nimeni.
Dar tot ce se intampla in mintea mea se
opreste brusc, scutur incet capul, incerc sa opresc imaginile sa dispara.
Degeaba. Ma trezesc privindu’l in continuare in ochi, tot ceea ce aud sunt doua
batai puternice venite din corpuri diferite, tresar… Ma pierd in amintiri fara
rost si in produsul imaginatiei mele, nu realizez ce e real si ce am inventat
eu, dar vocea lui ma aduce pe pamant.
Ca o adiere dulce a vantului, dupa cateva
clipe pentru restul oamenilor, pentru noi o eternitate, aud o soapta venita
impreuna cu un zambet.
-Heii, cum ti se pare?
- Am… E… Pfiu… Nu stiu ce sa zic, am
impresia ca nu mai sunt pe Pamant *ma inrosesc usor si incerc sa zambesc*
-
Sa inteleg
ca iti place? *sopteste incet privindu’ma in continuare*
Zambeste strengareste si reuseste sa ma
faca sa tremur. Sunt topita.
“Chiar daca suna ca in romanele alea
stupide de dragoste, un lucru stiu sigur.
Sunt Complet si Irevocabil indragostita de
el!”
-
Foarte
mult, chiar daca e exact langa scoala *spun asta chicotind*
Isi dezvaluie inca o data dantura perfecta si incet, isi trece mana pe talia mea, continuand sa ma priveasca in ochi, parca asteptand acordul meu, zambesc si el o ia ca pe un da.
Isi dezvaluie inca o data dantura perfecta si incet, isi trece mana pe talia mea, continuand sa ma priveasca in ochi, parca asteptand acordul meu, zambesc si el o ia ca pe un da.
Totul in jur este linistit, peisajul scos
ca dintr’un tablou si luminisul intunecos ne oferea locul perfect, liniste si
romantism, asta e tot ce aveam nevoie, mai lipseau niste acorduri de chitara in
fundal si incepeam sa fiu sigura ca visez, parcurgand cativa pasi prinsi de
emotie si absorbiti de gandurile noastre am ajuns la cel mai inalt arbore pe
care l’am vazut vreodata, era locul in care nimeni nu trebuia sa se simta
neprojat, copacul acela parea ca ascunde multe povesti de dragoste, romante
care sper ca s-au terminat cu bine.
Ne asezam incet in timp ce contactul vizual
continua, Jason nu isi dezlipeste mana de pe talia mea si reuseste sa ma faca
sa rosesc din nou, incep sa rad, si, placut surprins de reactia mea, imi atinge
obrazul cu buzele sale pline, un gest micut, dar care ma inmoaie, imi aplec
usor capul si ajung sa ma sprijin de umarul lui, ma ia de mana si intru iar in
transa.
Dupa o eternitate de batai rapide,
sentimente rasfirate si ganduri ascunse, imi spune zambind:
-
Si, cum a
fost prima zi de scoala?
Ma abtin sa spun perfecta si, cuprinsa de
emotie, reusesc sa murmur ceva ca un raspuns:
-Pai, bine… Foarte bine… Am cunoscut multa
lume, baieti draguti *il privesc si el isi etaleaza zambetul*
-
Ahaaa…
Deci sa inteleg ca deja ai o lista destul de lunga de posibili prieteni… *Ma
inghionteste usor si clipeste des, parca asteptand sa ii spun ca a castigat la
loterie*
-
Hm… Sa ma
gandesc… Inca nu…
-
Nimeni?
*ma strange usor de mana si face fata de catelus la care nici o fata nu ar
putea rezista*
-
Paaaai… Ar
fi cineva… *Rosesc.*
Ne trezim razand amandoi, fara sa
intrerupem imbratisare, totul era ca si cum timpul trecea pe langa noi,
lasandu-ne sa ne bucuram de moment…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu